Casa Naţională de Pensii Publice
Filiala HARGHITA

 
Stabilirea drepturilor de pensie în cazul lucrătorilor migranţi
 


Stabilirea drepturilor de pensie în cazul lucrătorilor migranţi care au realizat perioade de asigurare în România şi în alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau în Elveţia.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, România aplica prevederile regulamentelor europene în domeniul securităţii sociale.

În relaţiile dintre statele membre s-au aplicat prevederile Regulamentelor (CEE) nr. 1408/71 şi 574/72, până la data de 30 aprilie 2010, înlocuite, începând cu data de 1 mai 2010, de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi de Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004.
În relaţia cu statele Spaţiului Economic European (Liechtenstein, Norvegia, Islanda) şi cu Elveţia sunt aplicabile Regulamentele (CE) nr. 883/2004 şi 987/2009.

Aceste acte normative comunitare au la bază următoarele principii:
· Egalitatea de tratament între cetăţenii statelor membre: acordarea aceloraşi drepturi şi impunerea aceloraşi obligaţii de securitate socială între cetăţenii proprii şi cei ai altor state membre, care se deplasează între statele membre, în vederea desfăşurării unei activităţi profesionale sau a stabilirii domiciliului;
· Determinarea legislaţiei aplicabile, astfel încât o persoană să nu fie supusă, în acelaşi timp, mai multor legislaţii de securitate socială sau, dimpotrivă, să nu facă obiectul niciunei legislaţii;
· Totalizarea perioadelor de asigurare în vederea stabilirii şi acordării drepturilor, ceea ce presupune ca instituţia competentă, la calcularea drepturilor ce îi revin unui lucrător migrant (persoana ce şi-a desfăşurat activitatea în mai multe state membre), ia în considerare atât perioadele de asigurare realizate în propriul stat, cât şi perioadele realizate în celelalte state membre, drepturile fiind calculate de fiecare stat, proporţional cu perioada de asigurare;
· Exportul prestaţiilor, ceea ce presupune dreptul unui lucrător migrant de a beneficia de prestaţiile dobândite în statele în care şi-a desfăşurat activitatea, pe teritoriul statului de domiciliu;
· Buna cooperare administrativă transfrontalieră, principiu conform căruia instituţiile statelor membre trebuie să îşi acorde bunele oficii şi să acţioneze ca şi cum ar aplica propria legislaţie la solicitarea instituţiilor altor state membre.

Casa Naţională de Pensii Publice are rolul de organism de legătura pentru stabilirea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor anticipate, pensiilor anticipate parţiale, pensiilor de invaliditate, pensiilor de urmaş, ajutoarelor de deces, acordarea prestaţilor în caz de accident de muncă şi boală profesională, neavând atribuţii legate de stabilirea şi plata pensiilor în sistemul public de pensii din România, atribuţii ce revin exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii care stabilesc şi plătesc drepturi de pensie/ajutoare de deces acordate din sistemul public de pensii din România.

Stabilirea drepturilor de pensie
Persoanele care au desfăşurat activităţi profesionale în România şi în alte state membre pot solicita acordarea drepturilor de pensie atât potrivit legislaţiei în vigoare în România, cât şi potrivit legislaţiei celuilalt stat membru implicat.
În România, cadrul legal în domeniul pensiilor este reprezentat, în prezent, de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011.
Stagiul de cotizare prevăzut de lege pentru obţinerea drepturilor de pensie din sistemul public de pensii din România, în cazul lucrătorilor migranţi, se calculează prin însumarea perioadelor de asigurare realizate în România cu cele de asigurare realizate în alte state membre în care solicitantul a desfăşurat activităţi profesionale şi confirmate ca atare de instituţiile competente ale statelor membre implicate.
Drepturile de pensie comunitară sunt calculate proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat membru implicat, cu respectarea principiului pro rata temporis.

La momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare:
În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul altor state membre, cererea de acordare a drepturilor de pensie se depune la instituţia de asigurări sociale de la locul de domiciliu (loc de şedere permanentă), care face toate demersurile către instituţia competentă din România, nefiind necesară deplasarea în România a solicitantului stabilit în străinătate sau la instituţia statului membru la a cărui legislaţie a fost supus ultima dată, dacă solicitantul sau susţinătorul decedat, după caz, nu a fost supus legislaţiei pe care o aplică instituţia de la locul de domiciliu (loc de şedere permanentă).
Cererea va fi însoţită de toate documentele prevăzute de legislaţia română în vederea acordării drepturilor de pensie; vor fi prezentate,obligatoriu, actele din care să rezulte perioadele de activitate din România (carnetul de muncă sau adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de foştii angajatori din România).
Dovada vechimii în muncă realizată de foştii asiguraţi ai sistemului de asigurări sociale din România până la data de 1 aprilie 2001, data de la care evidenţa perioadelor de asigurare în sistemul public de pensii este deţinută, în format electronic, de casele teritoriale de pensii, iar la nivel central de CNPP, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, în cazul în care solicitantul nu este în posesia acestor documente, este necesar să se adreseze, în nume propriu, foştilor angajatori sau deţinătorilor de fonduri arhivistice, în vederea obţinerii lor.

Persoanele care nu se află în posesia carnetului de muncă vor solicita eliberarea de adeverinţe de vechime în muncă fostelor unităţi angajatoare sau deţinătorilor arhivelor acestora, adeverinţe care vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente:

1. denumirea angajatorului;
2. datele de identificare a persoanei;
3. perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere si de încetare a raportului de muncă;
4. menţionarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea;
5. funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
6. salariul tarifar de încadrare;
7. denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată;
8. perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.

Actele vor avea număr şi data de înregistrare, ştampila unităţii emitente, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii.

Este necesar să solicitaţi instituţiei competente din celălalt stat membru implicat să transmită în România, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, documentele menţionate mai sus, aflate în posesia dvs., în vederea stabilirii drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene din domeniul coordonării sistemelor de securitate socială.
În perioada de tranziţie către schimbul electronic de date, comunicarea între organismul de legătura şi instituţiile competente din România în materie de pensii cu cele ale altor state este asigurată prin intermediul formularelor europene de legătură, convenite în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 şi a Regulamentului (CEE) 574/72, aceste formulare menţinându-şi rolul şi modul de utilizare.

Principalele formulare standard de legătură în materie de pensii sunt următoarele:
1. E202 - Instrumentarea unei cereri de pensie de bătrâneţe
2. E203 - Instrumentarea unei cereri de pensie de urmaş
3. E204 - Instrumentarea unei cereri de pensie de invaliditate
4. E205 - Atestat privind cariera de asigurat în ......... (România)
5. E207 - Certificat privind cariera asiguratului
6. E210 - Notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie
7. E211 - Sumarul deciziilor
8. E213 - Raport medical detaliat
9. E001 - Formular de comunicare

După ce instituţiile competente ale statelor membre implicate îşi comunică, prin intermediul formularelor standard de legătură, toate informaţiile necesare, acestea vor emite decizii proprii privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare, decizii pe care le vor comunica persoanei interesate şi/sau celeilalte/celorlalte instituţii competente.
Precizăm că nu este necesar ca solicitantul să îndeplinească simultan condiţiile necesare deschiderii drepturilor de pensie în toate statele membre implicate, drepturile de pensie fiind acordate cu respectarea prevederilor legislaţiilor naţionale în materie.

Revizuirea drepturilor de pensie

O persoană care beneficiază deja de o pensie din sistemul public de pensii din România, dar care a lucrat în mod legal şi într-un alt stat membru, poate solicita revizuirea drepturilor de pensie în aplicarea regulamentelor europene. La calculul pensiei comunitare se au în vedere şi perioadele de asigurare realizate în celălalt stat membru implicat. După calcularea pensiei comunitare, aceasta se compară cu pensia naţională în plată şi se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos.
Drepturile de pensie cuvenite urmează a fi primite, fie în România, fie în statul de domiciliu (loc de şedere permanentă), în acest din urmă caz persoana interesată comunicând direct sau prin intermediul instituţiei competente în materie de pensii din statul de domiciliu, detaliile contului bancar în care va fi transferată suma cuvenită cu titlu de pensie, din sistemul public de pensii din România.
Casa Judeţeană de Pensii Harghita îndeplineşte rolul de stabilire şi plată a drepturilor de pensie, a ajutoarelor de deces şi a prestaţiilor în caz de accident de muncă şi boli profesionale, acordate din sistemul public de pensii din România.

Date de contact

ADRESA DE CORESPONDENŢĂ: Casa Judeţeană de Pensii Harghita, str. Kossuth Lajos nr. 94, Miercurea-Ciuc, cod poştal 530140
ADRESA DE E-MAIL: Harghita.PI@cnpp.ro
TELEFON: 004 066 371204/interior 141 sau 154

PROGRAM DE AUDIENŢE:
· telefonice: luni - joi, orele 8 -16,30
 vineri: 8,00 – 14,00
· la sediul instituţiei: luni - joi, orele 8 -16,30
 vineri: 8,00 – 14,00